O pereche este a opta mână în jocul de poker. Acesta se realizează atunci când un jucător face două cărți de același fel – precum J-J sau 10-10.
Denumirea de “O pereche” ar trebui să fie suficientă pentru a vă face o idee despre ce înseamnă această mână. Simplu spus, jucătorul trebuie să facă două cărți de același fel.
De exemplu, dacă tu ai în mână 10♥10♣, atunci ai o pereche. Cu toate acestea, există și alte posibilități de a face o pereche. Să spunem că tu ai în mână K♥Q♠ și pe flop sunt următoarele trei cărți K♣J♦3♥, atunci vei face, din nou, o pereche. De ce? Pentru că prima carte pe care o aveai în mână va face pereche cu prima carte de jos.
De asemenea, poți face această mână folosind doar cărțile de jos. Să spunem că jos sunt următoarele trei cărți A♣3♦3♥. Atunci vei avea, din nou, o pereche.
Atunci când vei compara două mâini care au ambele câte o pereche, acestea vor fi clasificate în funcție de valoarea celor două cărți. Prin urmare, o pereche de ași va fi întotdeauna mai mare decât una de popi, iar aceasta din urmă va fi mai mare decât una de dame și așa mai departe.
De asemenea, celelalte trei cărți vor avea un rol important în departajarea câștigătorilor. Dar despre acest lucru vom discuta în cele ce urmează.
CÂT DE VALOROASĂ ESTE O MÂNĂ CU O PERECHE?
Din toate cele 52 de cărți de joc, există 1,098,240 de posibilități de a face o pereche și 2,860 modalități pentru a clasifica o astfel de mână. Orice astfel de mână va fi clasificată în primul rând în funcție de valoarea perechii și apoi după cea mai mare carte din cele rămase.
Pentru a înțelege mai bine această carte, mai jos câteva exemple:
A♠A♣ Q♥10♦8♠
K♠K♦A♣J♥10♥
A♠A♦Q♣J♥10♥
A♠A♣ Q♥J♦9♠
K♦K♣10♥9♣5♥
Poți să îți dai seama care dintre cele trei variante de mai sus este cea mai mare? Ține cont de faptul că este irelevantă ordinea cărților, însă valoarea celorlalte trei cărți va fi luată în considerare pentru a departaja două jucători care au aceeași pereche.
POATE FI BĂTUTĂ O PERECHE?
O pereche este cea de-a opta mână din jocul de poker. Înaintea acesteia se află două perechi – iar cea mai bună astfel de mână este cea cu o pereche de ași și una de popi.
Pe de altă parte, există doar o mână mai mică decât o pereche. Aceea care se departajează după cartea mare pe care o ai în mână. Evident, cea mai mare carte posibilă în această situație este asul.
CARE ESTE POSIBILITATEA SĂ FACI O PERECHE?
Pentru a vedea cât de posibilă este această mână, am analizat probabilitățile pe care le aveți în cele două jocuri Hold’em și Pot Limit Omaha, în toate fazele lor: preflop, flop, turn și river.
Probabilități Hold’em | ||
---|---|---|
Pre-flop: | 42.2569% | (bazat pe 5 cărți trase în mod aleatoriu din cele 52 din pachet) |
Flop: | 28.6% | (pornind de la o carte non-pereche) |
Turn: | 12.77% | (pornind de la o carte non-pereche) |
River: | 13.04% | (pornind de la o carte non-pereche) |
Probabilități Pot Limit Omaha | ||
---|---|---|
Pre-flop: | 42.2569% | (bazat pe 5 cărți trase în mod aleatoriu din cele 52 din pachet) |
Flop: | 49.95% | (pornind de la o carte non-pereche) |
Turn: | 26.67% | (pornind de la o carte non-pereche) |
River: | 27.27% | (pornind de la o carte non-pereche) |
Acum că ai înțeles această mână, ar trebui să treci la următoarea, numită cartea mare.
Întrebări şi răspunsuri
Ce înseamnă "one pair" în poker?
"One pair" înseamnă că ai două cărți de aceeași valoare în mână, cum ar fi doi ași sau doi șase.
Ce mână învinge un "one pair"?
Un "one pair" este învins de "two pair", "three of a kind", chintă, "flush", "full house", "patru de-un fel", chintă de culoare și chintă roială.
Cum se determină câștigătorul dacă doi jucători au "one pair"?
Câștigătorul este determinat de valoarea perechii. Dacă perechile sunt egale, se compară celelalte trei cărți (kickere) în ordine descrescătoare.
Este "one pair" mai bună decât o mână fără nicio combinație?
Da, "one pair" învinge orice mână care nu are nicio combinație specifică (adesea numită "high card").
Care este probabilitatea de a primi un "one pair" în Texas Hold'em?
Probabilitatea de a primi un "one pair" în Texas Hold'em este relativ comună, fiind una dintre cele mai frecvente mâini cu care jucătorii intră în joc.
Cum se numește un "one pair" format din doi ași?
Se numește "one pair de ași" sau pur și simplu "pereche de ași".
Dacă ai o carte de o anumită valoare în mână și se arată o a doua carte de aceeași valoare în flop, ce ai format?
Ai format un "one pair".
Ce se întâmplă dacă "one pair" este pe masă, în cărțile comune?
Dacă "one pair" este pe masă, jucătorii pot folosi cărțile comune pentru a-și forma cea mai bună mână posibilă.
Este "one pair" o mână puternică în poker?
"One pair" poate fi o mână puternică în anumite situații, mai ales dacă este o pereche de cărți înalte, dar există multe mâini care o pot învinge.
Cât de des ar trebui să pariezi dacă ai "one pair" în mână?
Strategia de pariere cu "one pair" variază în funcție de situație și de adversari. De multe ori, depinde de forța perechii și de structura cărților comune.